Citind declarația lui Robert Schuman din 9 mai 1950 am fost tentată să accesez Google pentru a afla mai multă informație atât despre el, cât și despre actul propriu-zis, dar și unele reacții care au apărut după prezentarea acestuia.
Recunosc, că am rămas plăcut surprinsă de unele idei din declarație pe care nu le ezit să le enumăr:
- Europa nu se va face dintr‑o dată, nici printr‑o construcţie de ansamblu: ea se va face prin realizări concrete, creând mai întâi o solidaritate de fapt
- Europa va putea urmări, cu mijloace sporite, realizarea uneia din sarcinile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.
- Franţa a avut întotdeauna slujirea păcii ca obiectiv esenţial. Europa nu s‑a făcut şi am avut război.
- Strângerea la un loc a naţiunilor europene impune ca opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania să fie eliminată
- Solidaritatea de producţie ce se va înnoda astfel va dovedi că orice război între Franţa şi Germania devine nu doar de neimaginat, ci şi din punct de vedere material imposibil.
- Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără distincţie şi nici excludere, pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai şi la dezvoltarea acţiunilor de pace.
- Înalta Autoritate comună însărcinată cu funcţionarea întregului regim va fi compusă din personalităţi independente desemnate pe o bază paritară de guverne; un preşedinte va fi ales de comun acord de guverne; deciziile sale vor fi executorii în Franţa, Germania şi în celelalte ţări aderente.
Doar 728 de cuvinte, dar care au reușit să unească în jurul lor și să formeze scheletul Uniunii Europene. Un text scris pe un limbaj accesibil nu doar celor prezenți la reuniune, dar și unui cetățean simplu, nepregătit. Iată puterea CUVÂNTULUI!
Princiiple și ideiile enunțate de către Schuman au fost destul de bine reflectate și accentuate. El a înțeles că o Europă unită nu se poate realiza deodată, dar a prognosticat și a înțeles că lucrurile mari se fac cu pas mărunt.
Iată și câteva dintre reacțiile[1] acelei perioade care au apărut imediat după anunțarea textului declarației:
Comunicatul Confederaţiei Generale a Muncii, 10 mai 1950 :
« Biroul CGM denunţă propunerea guvernului de a « pune sub o autoritate comună » producţia franco-germană de oţel şi cărbune.
- Încălcarea independenţei naţionale
- Degradarea condiţiilor de muncă
- Accelerarea pregătirilor pentru război.
Biroul Conferederaţiei denunţă propunerea guvernamentală ca fiind contrară intereselor naţionale. Această măsură, preconizată în 1921 de către un întreprinzător de frunte al Ruhr-ului, Hogo Steinnes, este propusă astăzi deoarece în societăţile în care este implicat capital american, nu se poate ajuge decât la: 1) o abandonare din ce în ce mai mare a independenţei noastre naţionale, 2) o accentuare a şomajului şi o degradare a condiţiilor de muncă.
În Combat, « Combinatul franco-german », de Marcel Gimont, 10 mai 1950 :
« Câteva comentarii (cu privire la Planul Schuman) se impun : dacă Ruhr-ul nu este naţionalizat, acesta va fi cel puţin supus unei comisii de control ce va gestiona întrerprinderile. Nu aşa se întâmplă în siderurgia şi în minele de fier franceze, care sunt în proprietatea exclusivă a puternicilor capitalişti. De unde prima noastră întrebare : cum, în lipsa unei legislaţii noi, se poate asigura controlul Statului francez asupra a ceva ce nu îi aparţine ?
Trebuie spus că proiectul Dl. Robert Schuman reia în plan economic ceea ce Organizaţia Europeană de Cooperare Economică, şi mai apoi Consiliul Europei au încercat în van în plan politic. Dacă aceste două organizaţii au eşuat, responsabilitatea principală revine – iar asta toată lumea o ştie – Marei Britanii. Atunci, cum să ne imaginăm că Londra, rebela oricărei unificări monetare europene, procupată numai de a-şi creşte exporturile şi de a-şi menţine lira, se va integra într-un « combinat » european ? În caz contrar, ne-am putea lipsi de Marea Britanie ? Dar am putea oare crea o Europa independentă fără Anglia şi clientela ei continentală ? ».
În Humanité, « Franţa vândută prin război », de Jean Guillon, 10 mai 1950 :
« Schuman minte atunci când pretinde că în acest mod apără pacea. Aceasta nu se apără predând Franţa, cu mâinile şi picioarele legate, în vederea unui război antisovietic, întreprinderilor germanilor ce vor să îşi ia revanşa.
Propunerile lui Schuman nu sunt numai un pas în plus către război. Ele sunt o trădare monstruoasă şi cinică a Franţei, a independenţei şi libertăţii sale ».
În Le Monde, « O iniţiativă revoluţionară », de M.T., 11 mai 1950 :
« Dl. Hoffman, director al Planului Marshall, a invitat Europa să devină o piaţă unică în care mărfurile ar putea fi schimbate în mod liber. Datorită uniunii propuse de guvernul francez, Germania şi Franţa vor forma o piaţă unică a cărbunelui şi oţelului. În ce măsură această libertate de mişcare va fi existinsă la produse finite şi semi-finite? Planul nu ne spune. Probabil că această extindere ar fi treptată. Pe de altă parte, uniunea fiind deschisă altor ţări, piaţa s-ar putea mări progresiv până ce va cuprinde întreaga Europă ».
În Le Populaire, « Editorial », de Fernard Caussy, 11 mai 1950 :
« Idea pe care este construit obiectivul planului are ceva seducător în ea şi anume de a face de negândit şi imposibil un război franco-german prin punerea în comun a industrilor care produc materiale de fabricare a războiului.
Organizaţia, deschisă în principiu tuturor, nu trebuie să se limiteze la particparea Franţei şi Germaniei. Dacă s-ar întâmpla aşa, aceasta nu ar putea fi un element fondator al cooperării europene, ci ar face cooperarea de-a dreptul debilă, căci ar îndepărta cele două state cele mai puternice. Acest tête-à-tête industrial franco-german ar reprezenta, între altele, pentru Franţa, pericolul de a fi absorbită şi în cele din urmă eliminată de către Germania, care este mai puternică ».
În Le Figaro, « Iniţiativa franceză » de Raymond Aron, 11 mai 1950 :
« O combină a industriei grele franco-germană ar putea fi punctul de plecare a unei transformări imediate a politicii europene şi a unei transformări pe termen mediu a economiei europeane. Dificultăţile tehnice, pericolul dublu al naţionalizării şi al coaliţilor private sunt evidente. După eşecul Organizaţiei Europene de Cooperare Economică şi a Consiliului Europei, efortul de a reuni condiţiile necesare unei integrări economice, într-un sector restrâns, merită încercat ».
În Franc-Tireur, « Bomba Scuman a dominat întrevederile de la Londra », de Charles Ronsac, 11 mai 1950 :
« Prima şansă ce este oferită Europei de a sfărâma cătuşele naţionaliste ce sufocă rivalii şi care o sterilizează. Aceasta este cel puţin impresia creată de noua situaţie provocată de propunerea Franţei de a crea o autoritate europeană pentru cărbune şi oţel ».
În Le Monde, « Coliviile pentru canari » de Maurice Duverger, 15 mai 1950 :
« Pentru prima dată, Europa iese din vise, nori şi discursuri pentru a se încarna într-un proiect concret: punerea în comun a industriilor grele.
Se pare că am înţeles, în sfârşit, că o federaţie trebuie să fie construită de jos şi nu de sus, că trebuie să creăm servicii comune înainte să creăm un guvern european care să le gestioneze, că trebuie să ne unim mai întâi cu cei ce sunt gata să se unească în loc să ne irosim eforturile să îi convingem pe cei cărora idea le repugnă în mod vizibil ».
În Le Figaro, « Un eveniment capital », Walter Lippmann, 16 mai 1950 :
« Cancelarul Adenauer a înţeles rapid implicaţiile majore ale propunerii franceze. Materializarea acestei propuneri ar permite naşterea acestei puteri europene – “a treia forţă” – care este indispensabilă stabilizării Europei şi păcii în lume ».
În Le Patriote Mosellan, « Nu, Dl. Schuman », de Raymond Humbert, 10 iunie 1950 :
« Departamentul Moselle nu va permite realizarea planului lui Hitler. Muncitorii din Moselle nu vor nici şomaj, nici război ».
4 mai 1950, Radio Moscova, ” Buletinul cotidian al presei străine”
«Proiectul de fuziune dintre metalurgiile franceză şi vest-germană, anunţat de Schuman, este de mult timp ţinta propagandei autorităţilor americane. (…) Scopul imediat al Washington-ului este de a pune în mod definitiv mâna pe ţările din Europa de Vest. Punerea în aplicare a acestui plan a început cu confiscarea Ruhr-ului. Astăzi, se speră adaugarea cărbunelui din Ruhr minereului de fier din Lorena.
Presa burgheză, americană şi britanică, se vede obligată să recunoască faptul că aceste proiecte nu vor fi uşor de pus în aplicare. Este uşor de explicat anxietatea şi reticenţa sustinatorilor diplomaţiei totale. Masele populare din toate ţările lumii, inclusiv din Europa de Vest, nu doresc război şi sunt hotărâte să contracareze toate planurile atacatorilor.»
Reacţiile în SUA la Planul Schuman
În SUA, declaraţia ministrului de Externe francez, Robert Schuman, s-a bucurat de o aprobare unanimă. Planul Schuman este într-adevăr considerat ca un prim pas în direcţia unei federaţii europene şi către o piaţă unică europeană. Statele Unite nu pot, într-adevăr, decât să aprobe apropierea franco-germană şi decartelizarea industriei grele germane, în timp ce stabilirea unei Europe de Vest unificate este un obiectiv major al politicii externe americane.
Unele cercuri de afaceri americane se tem, cu siguranţă, că stabilirea unui cartel al oţelului european ar putea crea dificultăţi exporturilor de oţel din SUA către Europa şi liberului schimb, în general, dar acest lucru nu împiedică Statele Unite să facă presiuni zadarnice asupra britanicilor de a le face să accepte principiul Planului Schuman.
P.S. Observ că declarația lui Schuman a fost mai mult criticată decât primită cu brațele deschise. Dar cert e una, că totuși a fost acceptată și astăzi avem o Uniune Europeană… Cine știe ce ar fi fost cu Europa dacă nu se forma această confederație. Poate eram sub aripa SUA…
Şi tot ce e posibil ca să ajung, aşa-i, Lina?
