Jurnalist, blogger, activist civic și mămică

About me

Pe la Mileștii Mici: o cursă pentru mediu

La 21 februarie am avut marea ocazie să particip la o cursă inedită: „Curse pentru mediu curat și turism responsabil”, cu ocazia Zilei Internaţionale a Ghidului de Turism ( sărbătorită la data de 21 februarie).

Deși, despre eveniment am aflat cu mult timp înainte că să se fi anunțat oficial, eu deja știam că voi participa, (apropo, merci pentru invitație, Lilia) . Nu este prima cursă organizată de Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din RM și Clubul Cicliştilor Amatori din RM, dar de data aceasta un rol aparte l-a avut și Asociația Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din RM.

11050_886661438065498_311857230351870587_n Scopul evenimentului, (dar și a campaniei, în general), este de a sensibiliza reprezentanții industriei turismului, jurnaliștii, cetățenii Republicii Moldova asupra modului sănătos de viață, promovând, în același timp, potențialul turistic al țării.

Ceea ce pot spune din start, că a fost ceva destul de neobișnuit, dar și destul de „sănătos” în același timp.

Nu cred că fiecare dintre cei care citește acum acest blog ar renunța la așternutul cald, de sâmbătă dimineața, pentru a alerga la temperaturi negative. Iată că aproximativ 50 de oameni au făcut acest lucru: jurnaliști, cicliști, ghizi, ba chiar și copii, și chiar și persoane de peste ocean au decis să-și împartă dimineața împreună.

DSC_0103

Ne-am întâlnit în PMAN. Eram printre primii participanți care au sosit, și reușisem să îngheț de-a binelea până acele ceasornicului de pe Arcul de Triumf au bătut ora 10.00.

DSC_0099

A urmat o întrare spectaculoasă a cicliștilor și un cuvânt de salut din partea organizatorilor, ba chiar și a vice=ministrului mediului Dorin Dusciac.

A urmat îmbarcarea într-un autocar tare confortabil cu WI-fi, și o oprire la Podul de la Telecentru, pentru o poză comună. Drumul până la vinăria Mileștii Mici a fost destul de scurt, dar și destul de bun, chiar și cicliștii au confirmat-o.

DSC_0117

Am rămas plăcut surprinsă de cele văzute la intrare. Pietre, dar și o curățenie de invidiat. Ne-a întâmpinat chiar directorul, dl Gheorhe Castraveț, de la care am aflat și mai multe lucruri.

DSC_0128

1. Vinăria Mileștii Mici are o „adâncime” de 86 de m.

2. Aici există o ”colecție de aur” din vin de calitate și vin de calitate superioară, din anii 1986-1987, inclusă în Cartea Recordurilor.

DSC_0149

3. Salariul minim al unui angajat al vinăriei este de 5000 de lei.

4. Anual, Vinăria e vizitată de circa 20.000 de turiști.

5. Din acest an, e posibil ca numărul acesta să mai crească datorită traseului turistic Prahova-Ialoveni.

6. Se vrea reabilitarea drumului Piatra Albă- str. Grenoble din Chișinău, pentru a ajunge mai ușor la destinație.

7. Ghizii vorbesc româna, rusa, engleza, franceza și italiana.

(un filmuleț realizat de Media TV Cimișlia)

8. Noi nu suntem primii care am fugit prin această oraș-subteran vinicol. Angajații vinăriei fug în fiecare zi pe aici. 🙂

9. Orașul subteran se întinde pe aproximativ 52 de km ( noi am exploarat doar vreo 3).

10. Există mai multe trasee, pentru excursii, pentru cicliști, mașini, pentru angajați.

11. Cea mai scumpă sticlă de vin costă aproximativ 29.000 lei, din anul 1973. E un vin alb, de desert, dar are o culoare mai mult aurie cu denumirea de „Buket Moldavii”.

12. Se zice că vinăria se află acum pe locul unde câteva sute de ani în urmă era Marea Sarmară.

DSC_0129

13. Un fapt destul de interesant, cel puțin mie mi s-a părut, toate magazinele de firmă ale vinăriei Mileștii Mici sunt aranjate în subsoluri, pentru că se conduc după principiul că în subsol, vinul se păstrează mai bine.

14. Pe aici a fost și Steve Seagal.

DSC_0210

 

15.    Vizita vinăriei, pentru cei care vor să o facă, costă de la 300 de lei, cu degustarea a trei tipuri de vin.

Și tare mi-a plăcut declarația directorului vinăriei când a anunțat că „aici transformă licoarea din bobița de struguri în vinurile Mileștii Mici”.

Cât privește cursa, a fost tare nostimă. Am avut 3 popasuri, ultimul fiind chiar și cu o degustare de vin alb, roșu și spumant și cu plăcințele.

DSC_0221

O altă oprire a avut loc la sala cu „Colecția de aur” pe care am putut să o admirăm din plin.

DSC_0166

Mi-au plăcut și străzile denumite după soiurile de vin: Cabernet, Sauvignon, Pinot, Aligote. Ceva neobișnuit. Și butoaiele aranjate gospodărește „pe străzi”, chiar dacă au mai mult rol estetic.

DSC_0246

Mă așteptam să fie cu mult mai greu, dar am rezistat la cele 12 grade, doar în tricou. Și credeam că vom avea parte de mai multă umezeală și miros de vin. Dar nu a fost chiar așa. Plămânii au suportat destul de ușor aerul orașului subteran. Poate din acest motiv, am reușit să ajung a treia la final, după Constantin și Andrei. 😛

DSC_0227

Anunțuri

De ce trebuie să călătorim?

10613903_918656078148754_155082463_nCred că am fost o pasăre călătoare în viața trecută. Nu știu de ce, dar ori de câte ori am ocazia să călătoresc nu stau mult pe gânduri. Călătoriile ne deschid ochii spre ceva nou, spre ceva care trebuie să tindem sau să nu luăm exemplu. Eu încerc mereu să văd partea frumoasă a orașelor, doar din motivul că nu aș vrea să mă mai întorc în locurile vizitate.

În ultima jumătate de an am reușit să ajung prin mai multe orașe europene. Și fiecare dintre ele și-a lăsat câte o amprentă în suflețelul meu.

M-am îndrăgostit de Lviv-ul Ucrainei. Un oraș absolut minunat. Ieftin. Frumos și plin de oameni. Cu străzi pavate, tramvai modern, sute de monumente istorice și alte sute de pub-uri pe care TREBUIE să le vezi măcar odată în viață. Nu poți trece de Mazoh-cafe, dacă ești un fan al senzațiilor mai tari și pipărate. Trebuie să ajungi și prin Kryivka să vezi cum se caută moskalii și în care ai șansa să guști adevăratele bucate tradiționale ucrainești. Nu poți neglija Fabrica de ciocolată, Mina de cafea, Fabrica de bere, Casa Legendelor, Biserica SF. Andrei, Turnul Primăriei și multe altele.

Odessa. Plaja Mării Negre în luna lui octombrie. Nu prea aglomerată, dar totuși mai sunt și din cei mai curajoși care mai fac baie în ea și stau sub razele de soare. Spre surprinderea mea, apa nu a fost rece… am reușit să-i simt atingerea și să-i ascult chemarea. După care am văzut și orașul-port. Frumos. Mare și cu alte zeci de locuri ce trebuie vizitate.

Istanbul. Un oraș-surpriză pentru mine. Și plin de obictive turistice. Hagi Sophia, Blue Mosque, Spice Bazar sunt doar câteva din atracțiile care m-au uimit de-a dreptul. Iar plimbarea cu vaporul pe Bosfor a fost pur și simplu o provocare pentru mine. 2 ore pe apă. Mă simțeam ca pe Titanic. 🙂 Dar a trecut cu bine. Deja frica de-a fi înconjurată doar de a pe am trecut-o cu brio.

Baku. O civilizație total diferită. Modernă. Musulmană. Dar cu tendințe europene. Femeile nu poartă niqab, bărbații nu-și întorc privirea după fiecare rochie ce trece pe alături. Orașul e cald. Aceasta datorită caselor ce au tencuiala de culoare crem. Marea Caspică îi oferă un pic de prospețime. Bulvar-ul e aglomerat, în special seara. Trebuie neapărat să ajungi în orașul vechi și să vezi ce opere produc meșterii locali. Trebuie să vezi și renumitele FLAME TOWERS. Un simbol al Azerbaidjan-ului. Însă nu poți neglija arena pe care a avut loc și Eurovisionul 2012. Și desigur faptul pentru care e numit LAND OF FIRE. Sutele de mașini de extragere.

Budapesta nocturnă. Mii de corbi deasupra Dunării. Poduri iluminate. Zeci de monumente istorice scăldate în culorile galbenului. Tineri ce se veselesc la bordul bărcilor de milioane. Dar e un oraș liniștit și calculat. Cu multe muzee de admirat. E un oraș plin de istorie.

Ljubljana. Oraș curat. Amenajat. Fără mașini parcate pe trotuare. Centrul orașului e liber. Mașinile sunt lăsate în parcarea subterană, în 3 nivele. Iar astă îi oferă un iz aparte. Doar oameni pe străzi, și nu roboți. Oameni care circulă cu bicicleta, admiră monumentele de artă. Și care se mândresc cu ceea ce au. Nu poți trece pe alături de Ljubljana Grad. Castelul în care poți ajunge cu funicularul și de la poalele căruia poți vedea tot orașul.

Veneția. E ca un furnicar. Sute de oameni adunați în grupuri și care stau cu hărțile în mână. Toți tind spre Piața San Marco. Și bine fac. După ce treci de zecile de canale pe care circulă celebrele gondole, după ce te rătăcești pe străzile înguste nu poți rămâne fără de emoții când intri în Piață. E imensă. Iar porumbeii ce te așteaptă sunt pur și simplu formidabili. Îți mănâncă din palmă și îți oferă acel contact cu natura pe care nu-l poți găsi oriunde.

Poznan. Un oraș modern. Și cu oameni fericiți. Oameni care se așază pe iarbă și admiră apusul împreună. E un oraș în construcție. A găzduit Euro 2012, iar ecoul lui și astăzi viu mai este. Trebuie neapărat să ajungi să vezi stadionul și să admiri echipa locală. Să te plimbi cu tramvaiul dintr-un punct în altul. Să ajungi în piața care adună zeci de tineri și care pur și simplu stau și discută.

Berlinul mi-a oferit senzații antagoniste. Datorită trecutului istoric. Un oraș, două destine și parcă și cu moduri de viață diferite. Un oraș cu oameni reci, dar calculați. Cu multe biciclete și graffitti pe case. Dar e un oraș liber. Și în care poți admira multe, de la celebra clădire a Bundestagului și până la trezirea într-un club de noapte în care ai degustat mai că toate tipurile de bere germană.

Aș lua câte o parte din emoțiile trăite și le-aș dărui Chișinăului. Mi-ar plăcea să văd zecile de cafenele din Lviv aici. Să mă pot plimba liniștită ca pe plaja Odessei. Să dau ochii cu oamenii din Poznan, care sunt mereu cu zâmbetul pe față. Să simt căldura pe care mi-a oferit-o orașul Baku prin culorile sale. Să mă pot mândri de arhitectura Chișinăului ca și de cea din Budapesta. Iluminată. Să văd străzile amenajate, curate și fără mașini parcate pe trotuar ca ale Sloveniei. Romantismul Veneției. Și modul de viață calculat al germanilor.

Da, și în Moldova sunt zeci de locuri care m-au impresionat. Locuri pe care le descopăr cu fiecare an și de care sunt plăcut surprinsă de fiecare dată. După cei 500 de km pe care i-am făcut acum 4 ani prin Moldova în 2 zile, mi-am zis că trebuie să mai repet odată experiența. Și asta urmează să se întâmpla foarte curând. Așa că fiți pe fază și urmăriți blogulețul meu!

Spune-mi pe unde ai călătorit ca să-ți spun cine ești!


25 la 20 în 10

10678751_927009770646718_2978712101160962327_nNu am avut ocazia să îmi celebrez sfertul de veac în ziua când am apărut pe lume…zeci de motive, prieteni plecați, dispoziția neadecvată și altele…

Dar îmi programasem celebrarea cu 2 luni înainte. Trăiască Facebook-ul și concursurile ce apar aici!

Am avut norocul să fiu prima care dăduse share la o postare de pe pagina TE IUBESC. Pagina pe care mulți dintre voi probabil ați văzut poze cu tinerii îndrăgostiți ce își dau întâlnire acolo! Fetele sunt cerute în căsătorie, se mai fac și cuconade pe acolo, dar se și celebrează și alte evenimente, inclusiv zilelele de naștere!

Păi, iată că eu din iunie deja știam că cei 25 de ani îi voi celebra la înălțime cu cei mai apropiați prieteni.

Și exact la o lună de la ziua cu pricina am reușit să-mi adun prietenii. Nu le-am spus unde. I-am anunțat doar ca să se îmbrace mai grosuț că e posibil să bată vântul! Sărmăneii! Numai unde nu s-au gândit ei că îi chem: la Casă Nouă, la Cumetrie chiar, la pădure… dar oricum nu-și dăduse seama unde!

Reacția lor a fost destul de interesantă. Sper că le-a plăcut surpriza! Deși parcă au zis că au rămas entuziasmați.

Stadionul ZIMBRU/ PORȚILE ORAȘULUI

În fine, ce vă pot spune despre acest acoperiș. E o clădire de 20 de etaje. În apropiere de stadionul ZIMBRU. Chiar se vede tot stadionul. îmi imaginez deja cum poți urmări meciurile de la așa o înălțime.

Se văd foarte bine Porțile Orașului. Iar seara, luminițele de la Aeroport și mașinile ce vin dinspre sunt absolut uimitoare. Tot sectorul Ciocana îl vezi ca în palme. Să ai noroc și de o noapte fără vânt, dar cu lună plină, ai zice că ai găsit o bucățică de Rai.

Grătar

Gazdele îți oferă pe gratis un gratar. Tu trebuie doar să aduci lemne sau cărbune. Și evident, ceea ce vrei să pui pe el.

Muzica

Și muzica e foarte bună. E foarte romantică. Liniștită și care îți face seara foarte frumoasă.

Lumină

Dacă nu e lună plină, oricum lumină este. Sunt felinarele care te pot însoți peste tot. Dar mai este și o sursă de lumină mai mare.

Masa/Scaune

Deci, ți se oferă și o masă și scaune până la maximum 15 persoane. Dar, eu spun că pentru 10 e cea mai bună. Pentru că reușești astfel să stai și liber și să vezi și panorama orașului.

Organizatoarea acestor evenimente e foarte binevoitoare. Îți explică din start ce ai voie și ce nu. Ca să nu apară ulterior probleme. Pentru că oamenii sunt diferiți, și cei care vin acolo, de multe ori mai caută să ia și ceva în plus cu ei acasă: precum antenele parabolice. Pare amuzant, dar au fost cazuri.

Deci, dacă doriți să aveți parte de o seară minunată, și care într-adevăr să vă rămână pe mult timp în memorie, nu ezitați să apelați.

DSC_0966[1]

Desigur, sunt și ceva limitări aici.

Alcool

Pentru că vrem noi sau nu, dar acesta ne poate trezi instinctul de Maugli. Și sunt 20 de etaje. E cam periculos. De aceea e foarte limitat.

WC

Din păcate, acoperișul nu e dotat. Dar, soluția o găsești jos. Dacă intri în pizzeria de alături.

Timpul limitat

18.00-22.00. Asta e. Dar și așa, aceste 4 ore îți sunt de ajuns ca să te umpli de emoții de neuitat. Și reușești și un grătar să faci. Chiar 2. 😉

Frigider

Da, din păcate nu este. Așa că e de dorit să NU aduci cu tine produse foarte repede alterabile.

Ascensorul

Da, se poate întâmpla ca să fii nevoit să urci 20 de etaje pe jos. Mai cade curentul câteodată, nu? Dar puțin sport pentru așa o priveliște merită.

În rest, puteți admira câteva poze aici. Să vedeți și voi cum a fost experiența noastră.

 


10616650_927009887313373_5647553628882804778_n
10612837_874795289205318_1836989919232061738_n 10409193_874793445872169_1405534130122394464_n 10670088_874792695872244_6618342727902027204_n 10710952_927010013980027_2889851354302681755_n

DSC_0983[1]


25 la 25

_DSC0227aAm mai crescut și eu un pic. De mâine fac un sfert de veac adunat în certificatul meu de naștere. 25 de ani pe care încă nu-i simt. Mă simt la fel ca acea ștrengăriță care eram la 18 ani, care juca fotbal cu băieții și care era unica suporteriță prin autocarul plin de fotbaliști. Dar, totuși acum ceva s-a mai schimbat. De fapt, s-au mai adunat! 🙂 Iată și lista celor 25 de realizări acumulate de la naștere încoace.

1. Familia

Da, am reușit să-mi întemeiez o familie la o vârstă fragedă aș spune. Aveam aproape 18 ani. Și de atunci, ptiu-ptiu, suntem împreună. Să de-a Domnul ca orice adolescentă să de-a peste un astfel de bărbat precum e soțul meu. Cei apropiați știu de ce.

2. Sarcina

Perioada de sarcină e cea mai minunată în viața unei femei. Eu am trecut prin 2. Ambele diferite. Dar ambele cu aceleași senzații de grijă și de responsabilitate. Primele mișcări, primul USG și prima întâlnire face-to-face cu ei au compensat toate nopțile dormite aiurea, toate diminețile cu vomă sau zilele cu dispoziția schimbătoare.

3. Copii

Am 2 copii. Sunt o mamă împlinită. Am o fetiță și un băiețel. Sunt cea mai mare minune din viața mea. Perioada de sarcină, nașterea acestora și timpul petrecut cu ei sunt momente unice în viață, pe care nimeni nu le va poate compensa vreodată. Poate din acest motiv am decis că să stau câte 3 ani deplini acasă cu ei și apoi să mă întorc la serviciu. Iar diferența de vârstă dintre ei e doar un atu pentru mine. Aș recomanda tuturor să încerce să-și intemeieze familii cât mai devreme și să devină părinți cât mai repede posibil. Cu vârsta, începi să cauți mult mai mult, ai alte principii, valori pe care greu le găsești la cineva de vreo 30-35 de ani. Plus la toate, un organism tânăr își revine mult mai rapid după câteva sarcini. Suporți mai ușor nopțile nedormite. Devii mamă-soacră mai devreme :). Și, da…toți banii din lume nu-i vei aduna. Bani/carieră poți face oricând, copii nu prea…

4. Fini de cununie

Am ajuns și părinți spirituali acum 2 ani. Sarcină nu prea ușoară, dar parcă ne isprăvisem. Sper ca ei să ne urmeze și să ne bucure cât mai curând cu niște finuți.

5. Fini de botez

Am și 2 finuți de botez deja. Mereu am visat să fiu nănuță de băieței și iată că visele devin realitate. În curând, cred că o să avem și o finuță. Să ne fie de bun augur că nana Nița va avea grijă să nu uite de ziua lor. 🙂

6. Serviciu 

M-am angajat la http://www.publika.md încă în anul II de facultate, în urma unui seminar de instruire. A fost destul de dificil la început, dar grație unui șef minunat ( Dumitru Ciorici) am trecut cu brio peste ceea ce înseamnă jurnalism online, greșeli ortografice și chiar greșeli de nume în dosare penale pentru care a trebuit să cerem scuze publice. 🙂 Încă nu am revenit, dar la anul fac 5 ani de publika.md. Veterană, nu alta. 🙂

7. Buget

Am reușit să fiu admisă la studii la buget. Cred că a fost unul dintre cele mai de neuitat momente din viața mea. Am dat examenul de admitere pe 10. Am fost doar 4 persoane care au luat 10 din cele 176 care au susținut examenul. Asta, deși am dat examenul de BAC la mate pe 7. Am intrat cu 9,6 la FJȘC. Și 3 ani am tot „mâncat” bugetul statului cu bursa de gr. I și gr. II. La master nu am reușit la buget, născusem cu 2 zile înainte și nu eram în stare fizică să pot merge, cu atât mai mult să stau pe scaun. În schimb, am mai „mâncat” bugetul statului 1 an și jumătate. Și mi-am compensat eu contractul. 😉

8. Master

Am reușit și un master să fac. Jurnalism European. La noi, la USM. Nu vreau să critic, la acest capitol toți suntem buni, dar chiar mă bucur că am absolvit anume USM-ul.

9. Licența

Fără asta numai făceam eu master, dar totuși… 🙂 Facultatea de Jurnalism și-a lăsat o aprentă bună. Pe lângă diplomă, m-am făcut și cu 2 cumetre aici. Așa că, trăiască FJȘC-ul!!!

10. Sergent

Hmm, am făcut-o și pe asta. Catedra militară în anul I și voila… SERGENT ÎN REZERVĂ… 🙂 Am ținut arma în mână, am tras, am strâns și desfăcut un AK-47.

11. Voluntariat

Despre voluntariat am aflat abia prin anul I de studii. Nu știam cu ce se mănâncă aceasta nici pe departe. După care am aflat… 🙂 Și m-am implicat în câteva proiecte. Golden WINGS 2009, ANIM”EST 2012… sunt doar câteva dintre ele. Nu sunt membră activă a vre-unui ONG, dar mai am timp. Anume aici nu există limită de vârstă.

12. Șef de clasă 

Timp de aproape 8 ani am fost aleasă drept șef de clasă. Sarcină nu prea ușoară, dar care mi-a dat de înțeles ce înseamnă „puterea”. Poate e de vină și genetica, bunica a fost 11 ani primar, dar fir-ar al nabii, tare îmi mai place să conduc. :))) Și cred că aș face-o, ori de câte ori aș avea ocazia.

13. Călătorii

Sunt atrasă de călătorii încă din copilărie. Nici nu am visat ca în acest an să vizitez 6 țări europene. Sunt de părere că mai bine să îți aduni ceva bani și să-i irosești în călătorii, decât ”să-i bagi într-o reparație europeană” sau în mâncarea care să cadă de pe rafturile frigiderului. Eu mai bine îmi cumpăr un suvenir de pe undeva, decât să consum carne o săptămână. Cu 20 de euro am vizitat Veneția în 4. Dintre care am mâncat pizza, înghețată, băut apă și încă de 10 euro am luat acele suvenire. Se poate, nu?

14. Seminare/Instruiri

Seminarele organizate de diverse ONG-uri sunt cele mai minunate lecții de pe urma cărora poți învăța foarte mult într-un timp foarte scurt.  Mai mult chiar decât la facultate. Anume aceste training-uri îți măresc lista de prieteni pe FACEBOOK și lista de contacte pentru orice situație în care riști să te trezești vreodată. Eu încerc să aplic la o mare parte din ele, în special la cele care au ca teme de instruire Drepturile Omului și greșelile ce trebuie evitate de jurnaliști. Acum cât mai stau pe acasă, îmi mai pot permite să ”mă rup” pentru câteva ore sau câteva zile pentru a participa la ele. Pentru că deja când lucrezi e mai complicat să ajungi la ele. Trebuie să o faci din timpul tău liber, pe care mai bine l-aș dedica familiei atunci. 🙂

15. Concursuri

Sunt zeci de concursuri care apar zilnic. La multe din ele nu costă nimic ca să aplici. E nevoie de puțin timp și ceva imaginație. În schimb, adaugi un punct în CV-ul tău și te mai poți trezi cu diverse premii, chiar și simbolice. Dar în final nu contează câștigul, dar participarea, nu? Eu încerc să aplic la tot ce se poate. Vreau ca, copii mei când vor crește să vadă că se poate. Se poate să reușești, doar dacă vrei ceva.

16. Diplome/Premii

Sigur că aceste concursuri îți aduc premii și diplome. Sunt mândră că am luat Bursa de Merit in 2010, Studentul Anului 2012, Premiul de Excelență în jurnalismul on-line 2014 și altele pe care nu mi le aduc aminte acum. Dar am și eu câteva, sub 60. Sigur, nu la fel de multe ca Iuliana Mămăligă, omul de la care poți învăța multe, foarte multe și care m-a motivat într-un fel să aspir spre asta  🙂

17. Prieteni

Prietenii sunt o adevărată comoară. Prieteni are fiecare dintre noi. Pe Facebook am vreo 600, asta deși îi filtrez foarte atent și destul de des. Dar prieteni adevărați îi pot număra pe degetele de la o mână. De multe ori am fost dezamăgită în așa-zișii „prieteni”, acum însă sunt vaccinată. Am o prietenă, în cel mai adevărat sens al cuvântului, la care țin enorm și care m-a ajutat la fel de mult atunci când am avut nevoie și un prieten care mă susține în tot ceea ce fac. Mulțumesc, dragii mei că existați și că mi-ați fost alături.

18. Permis de conducere

Ei bine, studiile le-am făcut la 16 ani, dar permisul l-am obținut la 18 ani. Cred că a fost una din cele mai reușite investiții pe care le făcusem în acea vară după ce „lucrasem” 2 luni. Acum, când am și copii, realizez cât e de vital să poți conduce o mașină. Învățați la Școala Auto, dragii mei, încă în timpul liceului… că pe urmă nu prea găsești timp. Și nici nu prea înveți, vrei permisul și gata. Dar teoria e la fel de importantă ca și practica.

19. Blog

De 5 ani dețin acest bloguleț. Nu încerc să adun trafic, mă citesc cei care ma știu. Nu fug după vizualizări, dar share-uri mai fac din când în când.

20. Limbi străine

Cunoașterea unor limbi străine e asemeni unui card bancar Platinium pe care îl ai în buzunar. Nu la perfecție, dar engleza, rusa, ucraineana, italiana, spaniola și un pic de germană cunosc. Lucru care mi-a prins bine aflându-mă peste hotare. Păcat că nu cunosc franceza, dar sper că într-o bună zi să o pot „savura”.

21. O carte

Da, am reușit să public și o carte. Mică de tot. 135 de pagini, dar la care țin mult. Poate, într-o bună zi, o să reînoim filele acesteia. Așa e, Mircea? 🙂

22. „Never say never”

Zi de zi mă tot conving că niciodată nu trebuie să spui niciodată. Niciodată nu am crezut că o să învăț la buget, că o să lucrez la publika.md, că o să am o familie, că o să am 2 copii, etc., etc. . Chiar și recent, nu credeam că o să ajung să stau timp de o lună undeva la odihnă peste hotare, după care să călătoresc spre câteva capitale europene. Dar viața îmi arată mereu contrariul.

23. „Sau tu pe ei sau ei pe tine”

Viața e plină de surprize, iar oamenii sunt foarte invidioși și răi. Vrem noi sau nu, dar la sigur am ajuns în astfel de situații în care trebuia să te gândești și la alții, dar nu la tine. Eu spun nu, nu trebuie să te gândești la alții atunci când în joc e fericirea ta, sănătatea ta sau altceva la care ții tu mult. Nimeni, absolut nimeni (poate doar părinții, dar și aici e foarte discutabil, având în vedere experiența mea) nu se va bucura pe deplin și sincer de succesul tău. Fii și tu un pic mai egoist și luptă pentru tine, pentru că altcineva nu o va face în locul tău.

24. „Mai bine să regreți ceea ce ai făcut, decât ceea nu ai făcut”

De ce să stai nopțile în șir și să te frământe gândul că „ce ar fi fost dacă aș fi procedat așa sau aș fi zis asta atunci”? Fă-o la moment, spune-o la moment, acționează la moment! E mai ușor să treci peste ceva ce ai făcut decât peste ceva ce nu ai făcut.

25. „Tot ce se face se face spre bine”

Căci în final, tot ce se face se face spre bine, nu? Orice se întâmplă în această viață are o logică, iar această logică este demult scrisă acolo undeva SUS. Vrem noi sau nu, dar asta e… Să avem noi sănătate căci vom trece peste toate. 😉

P.S.

La mulți ani, mie!!! 😛


De 7 ani deja…

Era o zi caniculară de vară, DE 17 IUNIE. Era o zi de duminică și era extrem de cald, cu un soare ce te găsea chiar și în Casa Mare a bunicii. Era aproape de 5 P.M, dar el nu-și pierdea din intensitate. Urma să aibă loc și un meci destul de așteptat între echipa de fotbal din s. Ișnoveț și cea 1176182_553503504718900_411631718_ndin s. Hârtop. r-nul Criuleni. Iar eu nu puteam pierde așa ceva. Am înfruntat eu toate „greutățile” cauzate de căldura infernală și împreună cu o altă mare microbistă Svetlana am plecat la meci.

Stadionul ne aștepta. Nu doar pe noi. Aștepta meciul, aștepta fotbaliștii și desigur, golurile ce urmau să vină. Și nu au fost puține. Un 5:2 destul de categoric. Dar frumos, fără tradiționalele bătăi. 🙂 Doar cu câteva gesturi marca Zizou 🙂

La început de meci, am observat și oameni noi pe stadion, din partea echipei pe care o susțineam. Eu, curioasă rău din fire, nu puteam să privesc meciul, fără ca să aflu mai multe. Am încercat să întreb de toți ceilalți suporteri ”cine e?, cine sunt?”, dar am primit doar răspunsuri vagi. Am așteptam cu nerebdare sfârșitul primului mitan, ca să mă apropii și să găsesc răspunsurile la întrebările ce mă frământau timp dDSC00786e aproape 45 de minute.

Îi zice Maxim. A venit să joace aici pentru că îl rugase un văr de-al meu, care era și coleg de școală cu el. Are ochii albaștri, de un senin al cerului în cele mai frumoase zile de vară. Ochi, care tot ignorau să mă privească. Are buze mari, asemeni lui Thierry Henry, jucătorul lui preferat, de altfel. Da, avea și barbă… lucru mai rar întilnit pe la ceilalți jucători. Și era frezat destul de scurt.

Pauza se sfârșise repede. Iar eu, deja înarmată cu ceva informații, am început a admira jocul în continuare. Știam deja tot 11-le!  Și puteam striga la fiecare! 🙂

El juca atent, ca mijlocaș central (playmaker). Niciodată nu „sărea peste picioare”. Nu răspundea la atacurile agresive ale echipei adverse. Și mereu dă „pasul de gol” atunci când trebuie. Nu e „egoist” pe teren. Aceasta mă mirase mult. Pentru că ceilalți jucători se gândesc doar la ei. Ei vDSC00773or să înscrie, deși sunt înconjurați de vreo 3-4, iar mai în spate sau în față e un coechipier „liber”.

În fine, meciul se sfârșise nu cu victoria noastră, dar a fost un prim pas spre altceva. 😛

În microbuzul care urma să ne ducă spre Ișnoveț, nu prea a vorbit. Modestia și timiditatea de care tot dădea dovadă mă intriga și mai mult. Cum e posibil așa ceva??? Mă tot întrebam.

A urmat și tradiționala discotecă de sâmbăta seara care se organiza mai înainte pe la țară. „Sâmbăta la club”, cum s-ar mai spune. 🙂

Dansuri, dansuri și multe dansuri. Veselie și zâmbete. Dar iată că lipsea și echipa de fotbaliști. Ei „sărbătoreau” înfrângerea. 🙂

Dar au venit, într-un final. A venit și EL. Timiditatea parcă îi mai dispăruse. Și a fost și un dans lent în 2, din întâmplare de altfel, de pe urma căruia am mai aflat câte ceva.

Dar toate au un final, nu? Discoteca era pe sfârșite, eu mă pregăteam să plec acasă. Am ieșit, iar el din urmă. Eu am urcat în mașina pornită a vărului meu, iar el a deschis ușa „din mers”. Modestia s-a transformat într-o încredere în sine și o dovadă de hotărâre de invidiat. A zis că merge să mă petreacă acasă. Eu îi spuneam că sunt independentă, știu unde mi-e casa, că nu e departe, că mă duce vărul. El a insistat. Vărul îi permise să între. Și m-a lăsat cu el…

Eu nu sunt omul care să fiu intimidată prea ușor. Plus la toate, bunica îmi fusese primar timp de 11 ani în acest sătuc, m100_1727ă cunoaște orice om. Am câteva duzine de veri aici. Iar vărul era și polițist. 🙂 Nu îmi era frică să rămân cu un necunoscut. 😛

Max a insistat să mă ducă până la poartă. Eu am tot refuzat. Eu nu permiteam la nimeni să mă conducă acasă. 1. Câinii bunicii latră prea tare 🙂 2. Bunica e tare curioasă și mai iese pe afară 3. Aveam prieten.

Totuși, a mers… Am tot discutat despre multe. Am aflat că locuim foarte aproape aici în oraș. Că ambii suntem născuți în august. Că ambii purtăm același patronimic de VASILE. Că ambilor ne place fotablul. ș.a.m.d. Aveam ce discuta. Dar, tot discutând, nu am observat că deja era peste de ora 4 dimineața și că trecuse și șoferul autocarului care urma să-și înceapă ruta în câteva zeci de minute. „Am scăpat” de El, doar datorită acestui fapt… avea examen în mai puțin de 4 ore. Examen pe care nu l-a dat și mă simt și azi vinovată. :)))

Am intrat în casă cu zâmbetul pe buze și cu o doză bună de nedumerire. Nu era genul de om pe care să îl plac. Aveam doar teme comune de discuții. Și atât. Credeam că aici se va sfârși totul. Dar nu a fost să fie!

După 3 săptămâni, mi-am dat seama că e ceva mai mult. E omul cu care poți discuta despre orice. E omul cu care poți merge oriunde. E omul care mă va susține în tot ce voi face. E omul care mă va îmbrățișa, chiar și atunci când voi greși. E omul cu care mă simțeam bine. (Atunci, sfârșise și relația anterioară, care era de la distanță și care mi-a demonstrat încă odată că relațiile la distanță nu au viitor.)

Și abia, după aproape 4 săptămâni a urmat și primul sărut… Duuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuulce, de tot! 😛

Și de atunci sunt și 7 ani de ani de când suntem împreună. În fața prietenilor, rudelor și a celui de SUS.

Da, dragostea pentru fotbal ne-a unit! Și tot ea ne mai ține împreună. 🙂 Iată ce face întâmplarea și un simplu DA în loc de NU!

La mai mulți ani, mami! Te YooBesc enorm și merci încă odată pentru că ai deschis ușa mașinii! 🙂

BAS_2861

 


A ajuns și pe la mine „Recensământul”

Nu credeam că o să mai văd cum vin recenzorii pe la noi. Dar iată, că în jur de ora 18.00, la orizont s-au arătat 2 dintre ei. Erau 2 tineri, în maiouri albe. S-au apropiat, și cu un zâmbet pe față ne-au zis „Bună seară. Suntem de la BNS. Vrem să vă „furăm” câteva minute pentru a complecta formularele pentru Recensământul Populației și al Locuințelor 2014”.

-Bună, le-am răspuns! Dar unde vă sunt vestele gri?, i-am întrebat?

– E prea cald pentru ele! Dar imediat le-au scos din gentuțele gri pe care era scris cu litere mari RECENSĂMÂNT 2014.

-Dar unde vă sunt ecusoanele? Am continuat eu cu întrebările.

-Imediat. Și le-au scos din geantă și pe ele. Sunt scrise chiar cu litere de mână?

-Da! Uitați-vă! Putem să vă arătăm și buletinele de identitate. Am luat unul din ele. Era pe numele lui Grecu Vasile, din 1992. „Tinerel recenzor”, i-am zis eu. Dar de ce așa greu ați ajuns pe la noi?

-Cineva a sunat la Biroul de Statistică și ne-au anunțat că pe aici nimeni nu a ajuns. Iată că am venit noi.

I-am invitat frumos în ogradă, i-am așezat la masă, i-am întrebat dacă nu vor să servească niște apă, ceai, cafea. Au refuzat și au început chestionarea. Am început cu Chestionarul-Locuință. Sărmeneii și-au pus mâinele în cap când au aflat că au de complectat 12 formulare. 🙂

-E un record pentru noi. Încă nu am avut de complectat atât de multe chestionare de la o familie! Au declarat ei cu zâmbete. Dar s-au apucat de treaba.

Repejor ne-am isprăvit noi, cam în vreo 35 de minute. Din 10, 8 suntem români, dar toți 10 vorbim româna. Mi-au permis să și imortalizez clipa printr-o poză. 🙂

Mi-au plăcut cum au lucrat recenzorii. Au complectat cu pixul. Nu și-au expus nici pe departe părerea despre ce trebuie să scrie sau să declarăm. Au complectat destul de lizibil și citeț, fără greșeli. Întrebau de 2-3 ori până a scrie ceva. Au fost destul de bine instruiți. Erau bine-dispuși și asta e cel mai important! Bravo, BNS! La urmă, chiar au avut nevoie de un pahar cu apă cu gheață. Pentru că mai aveau de chestionat prin mahala.

P.S. Au rămăs și ei nedumeriți că nu aveau unde complecta faptul că la întrebarea 32 . Motivul principal pentru care persoana nu a lucrat în săptămîna 5-11 mai 2014  nu este specificat faptul unui concediu de maternitate. Da, mă simt discriminată! Dar nu e pe asta, la următorul recensământ poate îl vor întroduce. Pentru că e un motiv bine-intemeiat, nu???

Aș avea câteva recomandări în acest sens. Suntem în pragul E-guvernării, mulți dintre noi au deja acele semnături digitale. Nu ar fi fost de prisos dacă ar fi fost disponibilă și opțiunea de a complecta aceste formulare în regim online. Mulți lucrează, ziua nu sunt acasă, dar la o pauza de masă, reușeau să își facă datoria de cetățeni responsabili.

P.P.S. Întrebarea cu voluntariatul tare îmi place.

P.P.P.S. Duminica, în ultima zi de recensământ, a mai venit o doamnă. Dacă timp de aproape 2 săptămâni, nu a trecut nimeni pe la noi, iată că în ultimele 2 zile au fost tocmai 3 recenzori. Și toți aveau vestele (în geantă), ecusoanele, formularele și mi-au prezentat și buletinele de identitate.


Cam așa a arătat teza mea de master

Am ales o temă foarte apropiată mie pentru teza mea de master! Am avut posibilitatea să o studiez din interior și să încerc să demonstrez că se pot face și teze fără copy-paste-uri sau bani plătiți!

Iată prezentarea care mi-a adus și nota de 10! Poate nu e cea mai reușită, dar am lucrat la ea din greu!

http://prezi.com/vadkzmnoprek/svetlana_tataru_valorile-europene-in-presa-autohtona/#

P.S. Pentru că se apropie perioada susținerii tezelor, am hotărât să fac publică această prezentare în urma a zeci de solicitări de la colegii mai mici de la facultate! Sper să vă fie de folos și să găsiți un pic de inspirație…

P.S.S Nu ezitați să faceți și voi o prezentare, pe lângă faptul că arată frumos, mai ai odată șansa să îți găsești cuvintele cheie ale lucrării. Îți mai aduci aminte ce ai mai scris. Nu vei sta cu ochii în foaie în timpul prezentării, dar vei vorbi și vei avea acel eye-contact cu membrii comisiei, care vor mai avea și ei ocazia să mai înțeleagă despre ce le povestești 🙂 Mai scoate ceva concluzii, tabele la printer și oferă-le colegilor, membrilor comisiei ca să aibă și ei ca „amintire” ceva de la prezentarea ta. Le mai distragi și atenția, în felul acesta 😛

Cu Doamne ajută, dragi colegi! Suntem de la FJȘC, suntem cei mai buni!