Campania „Presa nu urăște!”, inițiată de Centrul pentru Jurnalism Independent, este în toi!
Recent a fost lansat și un clipuleț video prin care se încearcă să sensibilizeze mass-media despre importanța reflectării profesioniste și responsabile a subiectelor sensibile în materialele jurnalistice.
În materialul video sunt prezentate câteva situații de discriminare, fenomen care de cele mai multe ori se manifestă datorită abordării inadecvate a subiectelor ce vizează persoane dezavantajate, minorități.
Și astfel, CJI încearcă să încurajeaze jurnaliștii să evite orice fel de discriminare în relatările de presă, contribuind astfel la promovarea drepturilor omului.
În cadrul Campaniei „Presa nu urăște!”, CJI a organizat mai multe activități. Un grup de moderatori și jurnaliști au beneficiat de instruire în domeniul moderării conținutului pe media online și mediatizării corecte a subiectelor sensibile. De asemenea, pentru a evalua discursul de ură, CJI a monitorizat comentariile postate de internauți pe 15 portaluri informaționale.
Materialul video a fost realizat în cadrul proiectului „Combaterea discursului de ură în media online și pe rețele de socializare”, implementat de CJI cu suportul financiar al organizației partenere Civil Rights Defenders din Suedia.
După cum arata news-feedul meu ieri, se pare că Nicu Apostu a lansat o provocare: Arată geanta! Eu geantă nu port, dar Cristina m-a provocat să arăt și eu ceva, și dacă nu geanta, atunci rucsacul.
Dacă trebuie, facem! Deci, rucsacul meu e foarte mic, dar dacă te strădui bine îmi încape și scurta.
Totuși, pe lângă toatea astea, azi în geantă am găsit:
Gume de mestecat
Dezodorantul
Parfumul
Absorbante (zi de zi).
2 elasticuri. Am fete, trebuie să le am mereu 😉
Telefonul. Unul dintre ele. Altul e în mână, altul era pe masă demult
Cheia de la birou. De menționat, cheia de la casă nu o am 😉
Două pixuri
Un carnet
Buletinul de identitate
Permisul de conducere
Certificatul de inmatriculare
Cardul de la Banca de Economii, încă îl țin ca amintire 😉
Bani. Eu nu port portofel.
Mulți bani (adică bănuți) 🙂
Un bilet de microbuz. De la Vadului Vodă, apropo! 🙂
Pastile de Toxinol. Un fel de cărbune. Mai știi, cu fructele astea, nu încurcă ceva pentru intoxicații.
Multe cecuri: de la Pegas, NR 1, Linella, Unimarket, și chiar pentru achitarea serviciilor de la Moldcell și Orange
Da, mai găsisem și o hârtie de la o ciocolată Meteorit. Iată că am făcut curățenie și eu. 😉
P.S. La câteva minute după postare, am mai găsit și un prezervativ. Știu că apare întrebarea de ce ar avea nevoie o femeie măritată de unul, dar explicația există.:) Ultima ediție a revistei VIP magazin are înserat unul pe ultima pagină. Și, nu cred că încurcă să fie, mai ales că, nu știu de ce, de multe ori mi s-au cerut ( oare de ce lumea crede că dacă sunt căsătorită, le am la mine? :D). M-au întrebat chiar și colegii de muncă și chiar și verii mai mici. Bine că întreabă, și bine că mai are cine le da. Este prezervativul, minus câteva probleme! 😉
Data acestei întâlniri online cu orice persoană interesată şi cu organizaţii preocupate de accesul la informaţia de interes public de pe ambele maluri ale Prutului este marţi, 25 august 2015, ora 10.30.
Veţi dialoga cu doi avocaţi: Ana Demșorean, din partea Societăţii Academice din România (promotorul proiectului România Curată, Bucureşti) şi Tatiana Puiu, din partea Asociaţiei Presei Independente (Moldova Curată, Chişinău). Avocatul din România îl va avea alături pe Alexandru Bajdechi, student în anul II la Facultatea de Drept şi fost preşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Tema generală: Cum se implică tinerii în obţinerea informaţiilor de interes public? Ştiu ei să folosească Legea privind accesul la informaţie? Cum trateazăautorităţile locale, centrale ori şcoala întrebările tinerilor, cum înteleg să răspundă şi cum trebuie tinerii să procedeze atunci când se confruntă cu un refuz categoric?
Cei doi avocaţi vor analiza în direct exemplele oferite de dumneavoastră, dar şi pe cele rezultate din experienţa organizaţiilor pe care le reprezintă, atât din România cât şi din Republica Moldova (care au astfel ocazia să facă şi schimb de experienţă), şi vă vor spune concret cum puteţi proceda în continuare pentru a primi răspunsul solicitat.
Vă invităm să completaţi formularul ce vă asigură posibilitatea de a pune întrebări în avans pentru acest webinar:
Veţi putea pune întrebări şi live, în timpul webinarului, prin formularul de comentarii de pe site-ul Romaniacurata.ro, începând de la ora 10.30, marţi, 25 august.
Notă: cu excepţia întrebărilor dvs., datele transmise rămân confidenţiale, inclusiv numele, dacă se exprimă o asemenea opţiune.
Eu spun una: MOLDOVA POATE SURPRINDE. Și o poate face în cel mai plăcut mod. Eu în zadar am trăit acel sfert de veac în această țară și nu am știut că avem atâtea bogății naturale. Una din ele e și Izvorul Jeloboc, din s. Piatra, cam la 15 km de or. Orhei.
Da, e destul de dificil să ajungi aici, infrastructura lasă mult de dorit, dar cert e una. Se merită din plin. Pentru o cană cu cea mai pură apă pe care o poți găsi pe teritoriul RM: rece (deși temperatura ei de +14 grade Celsius e constantă si vara, și iarna), și chiar gustoasă, chiar dacă apa e insipidă.
Istoria izvorului Jeloboc
Se spune că acesta există de aproximativ 200 de ani. Și tot localnicii mai afirmă că până nu demult (cam până în anii 90) aici a locuit un domn, care s-a refugiat în stâncile din apropiere din motive personale, îi decedase familia. Aici, el și-a construit o locuință și toată ziua se ocupa cu morăritul: măcina făina la izvor, cu ajutorul debitului, dar acesta nu e mic. Are aproximativ 5000 de metri cubi. Ca să fie clar, la moment izvorul aprovizionează cu apă potabilă tot orașul Orhei, plus 6 sate din împrejurimi, iar pentru asta e nevoie de maximum 2800 de metri cubi. Restul apei se revarsă în râul Răut, iar ulterior ajunge și prin Nistru.
Accesul pe teritoriu este limitat
Pentru că e o stație de pompare, accesul e mai limitat aici. Nu de alta, dar din apa acestui râu bea multă lume, și dacă se găsește cineva care ar putea arunca niște „substanțe” așa, care pot ajuta la reducerea numărului de populație din or. Orhei? Din acest motiv, „izvorul izvorului” are o ușă, care e sigilată și se deschide doar în cazuri rare.
Dar totuși, oricine poate veni, chiar și cu căldarea de acasă ca să se aprovizioneze cu apă de aici. Dl. Mihai, unul dintre cei 4 lucrători, ne afirmă că vin persoane chiar și din Chișinău ca să ia apă și chiar dacă, noi am fost în jur de 30 de persoane, tot el susține că pe zi, vin cu mult mai mulți.
Stația de aprovizionare activează din 1976
Apa asta este perfectă din punct de vedere chimic. Noi am realizat niște analize de laborator chiar pe loc. Am încercat să stabilim nivelul de PH, dar și de nitrați.
Rezultatul a fost peste așteptări. Dna Maria Sandu este Doctor în Științe, cercetător la Institulul de Ecologie și Geografie. E o Doamnă absolut minunată și de la care poți afla foarte multe, dar despre ea, cred că va urma o altă postare. Păi, anume dna Maria a fost cea care ne-a explicat pe loc cum trebuie să „arate” acel H2O atunci când vorbim de PH-ul său.
După cum observați, aici culoarea indicatorului s-a „stabilit” între cifrele 7 și 8. Cea mai rea calitate e nr.1, de culoarea roșie. Apa potabilă trebuie să aibă între 6.5 și 8.5. Mai jos de 6 apa e foarte periculoasă, acidă, așa ar putea arăta hârtia dacă o punem în Cola sau în sucuri. Dar mai sus de 9 e alcalină. Astfel de apă se găsește în izvoarele termale.
Stația de pompare
Spuneam anterior că din 1976 activează stația de pompare a apei care aprovizionează Orheiul și 6 localități din preajmă. Aici lucrează 4 persoane, în două schimburi, de la 8 la 8, câte 12 ore pe zi. Totodată, dl Mihai ne-a mai zis că apa din izvorul Jeloboc se pompează tot 12 ore per zi. În rest, apa este lăsată să ajungă în Răut.
Seceta
Chiar dacă am avut și temperaturi de circa 50 de grade Celsius la soare, canicula nu a afectat debitul de apă al izvorului. O problemă mai gravă însă a fost prin anul 2000, când a căzut o stâncă interioară. Atunci, preț de 3 luni, apa curgea tulbure și chiar avea o culoare verzuie, deși proprietățile chimice nu și le-a schimbat deloc.
Dezinfectarea
Apa izvorului Jeloboc nu se prelucrează din punct de vedere chimic, adică nu se dezinfectează. Ea ajunge la consumator „în stare virgină” de la natură. Deși, dl Mihai recunoaște că în zilele caniculare uneori mai poate adăuga un pic de hipoclorid de sodiu, substanță cu care este dezinfectată și apa din or. Chișinău.
Prețul la apă
Un metru cub de apă în Orhei costă 16, 20 lei (distanța până în Orhei e de 15 km, nu uitați). Prețul pentru canalizare e de 6 lei. Adică, factura pentru consumul unei tone de apă ajunge 22,20 lei pentru un orheian. Cele 6 sate din preajmă însă sunt mai privilegiate. Cetățenii „primesc” apa la preț de 2 lei, preț simbolic luat doar pentru întreținere, întrucât apa e de la natură, dar achită 7 lei, pentru că mai „trece” și printr-un agent economic.
P.S. Mare mi-a fost mirarea atunci când i-am povestit bunicii mele despre vizita de la izvorul Jeloboc și ea mi-a spus că știe de el. Ba mai mult, a și băut apa din acest izvor. M-a întrebat dacă nu cumva am luat și acasă puțină. Deja data viitoare. 😉
P.P.S. Cum am ajuns aici? Simplu. Un training organizat pentru jurnaliști de către AJTMEM. Astfel de seminare sunt mai mult decât bine-venite nu doar pentru jurnaliști, dar și pentru oricine altcineva care dorește să afle mai multe, dincolo de manualele de la școală și lecțiile de teorie de la universitate! Vivat pentru instruirile formale și neformale!
La sfârșitul săptămânii trecute am avut ocazia să ajung acolo unde nici nu visam vreodată că pot călca, ba chiar nici nu știam că la noi în Moldova există așa ceva, la un centru de reabilitare în care se tratează așa numita boală „dependența de droguri” . În fine, iată că la câțiva km de orașul Aneni Noi este sediul acestui centru. Deși, nu e chiar un centru. Mă așteptam să văd o clădire cu vreo câteva etaje, cu gratii pe la ferestre și un gard mai înalt de 2 m. Dar nu a fost să fie așa. Într-o căsuță, la margine de drum, la moment locuiesc 11 persoane care au venit de bunăvoie și nesiliți de nimeni ca să treaca un curs de 3, 6 sau 9 luni în care învață să renunțe droguri.
Motivele pentru care încep a consuma droguri sunt diverse, dar motivația de a stopa acest consum e una: Vor să traiască!
Pot să afirm din start că aici locuiesc oameni de la care ai ce învăța foarte multe, începând cu acea voință de fier. Nu cred că mulți dintre noi ar putea rezista 3 luni de zile fără televizor, internet, cafea, țigări, (de droguri nici nu zic), fără familie, ba chiar, și fără telefon.
Iată că cei care decid să vină aici fac asta. 3 luni de zile pierd orice contact cu lumea din afară. Cu manipularea de la TV sau alte mici plăceri, precum internetul sau o cafea de dimineață.
Centrul nu are finanțare externă și nu a fost construit pe granturi. El rezistă din surse proprii. Beneficiarii au o grădină mare, în care cresc tot de ce au nevoie: ceapă, cartofi, castraveți și alte legume și fructe din care se alimentează pe timp de vară, dar și mai fac conserve pentru iarnă. La moment, beciul e plin cu borcane de compot de vișine, roada acestui an.
Totodată, au peste 40 de purceluși micuți de rasă vietnameză, zeci de pui de rasă, ba chiar și păuni, și un vultur micuț. Pe lângă acestea, cele 3 văcuțe Lucita, Marta și Pacita îi aprovizioanează cu lapte, din care mai fac smântână, unt pe care o vând. Iar din banii strânși, ei cumpără alte producte sau materiale de construcție, lemne pentru iarnă.
Spun de materiale de construcție. La moment, pe teritoriul acestui centru se vrea construcția unei case în care vor putea veni la reabilitare mamele cu copii mici. La moment, casa e destinată atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar construcția unei altul edificiu, nu ține de discriminare, dar mai mult de o necesitate. Plus la toate, în mare parte toate lucrările ce se fac acolo, o fac cei de la centru. Unii dau cu vopsea, unui pun pavaj, alții instalează teracota, alții produc mobila. Ceea ce m-a impresionat e și faptul că au un utilaj prin care singuri produc „fortanul”, acel cotileț, din păcate nu-i cunosc echivalentul în română, dar el e cel ce stă la temelia unei case.
Sătenii afirmă că s-au obișnuit cu beneficiarii centrului și uneori le cer și ajutorul. Eu am rămas plăcut surprinsă de cum vorbesc și cât de deschiși sunt spre comunicare. Citesc Biblia, unii postesc. Au grafic pentru bucătărie și fiecare e responsabil de ceva. Cum calci pe teritoriul centrului, observi din start curățenia care este menținută potrivit unui grafic pus la punct de membrii comunității.
Unii au încercat de câteva ori să treacă cursul de reabilitare, alții au reușit din prima. Unii au deja 15 ani de când au lăsat, alții sunt abia la început de cale. Dar cert e una, cei de la INIȚIATIVA POZITIVĂ fac un lucru minunat. Cred că nu aș greși dacă aș declara, că le oferă și o nouă șansă la viață.
În perioada 19 – 26 iunie 2015, Federația de Promovare a Turismului din Moldova, organizează un Offline de Promovare a Litoralului Românesc, cu 20 de bloggeri din Republica Moldova, aceștia vor fi selectați după criteriile de popularitate și încredere de care dau dovadă pe parcursul activității lor.
Pe parcursul a 7 zile aceștia urmează să scrie despre locurile pe care le vizitează să facă poze să le posteze pe Facebook și pe blogurile personale, vor folosi un hashtag personalizat pe care îl vor promova, toate pozele vor avea un logo de promovare a litoralului la fiecare hotel unde vom beneficia de cazare și masă vor fi făcute reportaje de promovare aparte, deasemenea vom avea întâlniri cu proprietarii sau administratorii acestora, pentru a discuta despre istoria de succes a dumnealui.
Considerăm ca Blogging-ul este o resursă de promovare mult prea importantă, atât în România cât și în Republica Moldova. Detalii despre eveniment aici
Federația de Promovare a Turismului din Republica Moldova (FPTM) reprezintă o uniune de persoane juridice, fiind constituită la inițiativa mai multor agenții și organizații din domeniul turismului, care, prin asociere, și-au propus să contribuie la dezvoltarea turismului din Republica Moldova, precum și să promoveze destinațiile turistice care sunt reprezentate, conform domeniului de activitate a membrilor Uniunii.
Pentru a-şi realiza scopurile, Federația și-a stabilit ca scop să elaboreze strategii privind promovarea și dezvoltarea turismului moldovenesc, să elaboreze baze de date turistice cu obiectivele turistice din diferite regiuni ale țării, precum și să atragă programe și finanțări în vederea creșterii calității în turismul din țara noastră.
La 21 februarie am avut marea ocazie să particip la o cursă inedită: „Curse pentru mediu curat și turism responsabil”, cu ocazia Zilei Internaţionale a Ghidului de Turism ( sărbătorită la data de 21 februarie).
Deși, despre eveniment am aflat cu mult timp înainte că să se fi anunțat oficial, eu deja știam că voi participa, (apropo, merci pentru invitație, Lilia) . Nu este prima cursă organizată de Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din RM și Clubul Cicliştilor Amatori din RM, dar de data aceasta un rol aparte l-a avut și Asociația Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din RM.
Scopul evenimentului, (dar și a campaniei, în general), este de a sensibiliza reprezentanții industriei turismului, jurnaliștii, cetățenii Republicii Moldova asupra modului sănătos de viață, promovând, în același timp, potențialul turistic al țării.
Ceea ce pot spune din start, că a fost ceva destul de neobișnuit, dar și destul de „sănătos” în același timp.
Nu cred că fiecare dintre cei care citește acum acest blog ar renunța la așternutul cald, de sâmbătă dimineața, pentru a alerga la temperaturi negative. Iată că aproximativ 50 de oameni au făcut acest lucru: jurnaliști, cicliști, ghizi, ba chiar și copii, și chiar și persoane de peste ocean au decis să-și împartă dimineața împreună.
Ne-am întâlnit în PMAN. Eram printre primii participanți care au sosit, și reușisem să îngheț de-a binelea până acele ceasornicului de pe Arcul de Triumf au bătut ora 10.00.
A urmat o întrare spectaculoasă a cicliștilor și un cuvânt de salut din partea organizatorilor, ba chiar și a vice=ministrului mediului Dorin Dusciac.
A urmat îmbarcarea într-un autocar tare confortabil cu WI-fi, și o oprire la Podul de la Telecentru, pentru o poză comună. Drumul până la vinăria Mileștii Mici a fost destul de scurt, dar și destul de bun, chiar și cicliștii au confirmat-o.
Am rămas plăcut surprinsă de cele văzute la intrare. Pietre, dar și o curățenie de invidiat. Ne-a întâmpinat chiar directorul, dl Gheorhe Castraveț, de la care am aflat și mai multe lucruri.
1. Vinăria Mileștii Mici are o „adâncime” de 86 de m.
2. Aici există o ”colecție de aur” din vin de calitate și vin de calitate superioară, din anii 1986-1987, inclusă în Cartea Recordurilor.
3. Salariul minim al unui angajat al vinăriei este de 5000 de lei.
4. Anual, Vinăria e vizitată de circa 20.000 de turiști.
5. Din acest an, e posibil ca numărul acesta să mai crească datorită traseului turistic Prahova-Ialoveni.
6. Se vrea reabilitarea drumului Piatra Albă- str. Grenoble din Chișinău, pentru a ajunge mai ușor la destinație.
7. Ghizii vorbesc româna, rusa, engleza, franceza și italiana.
(un filmuleț realizat de Media TV Cimișlia)
8. Noi nu suntem primii care am fugit prin această oraș-subteran vinicol. Angajații vinăriei fug în fiecare zi pe aici. 🙂
9. Orașul subteran se întinde pe aproximativ 52 de km ( noi am exploarat doar vreo 3).
10. Există mai multe trasee, pentru excursii, pentru cicliști, mașini, pentru angajați.
11. Cea mai scumpă sticlă de vin costă aproximativ 29.000 lei, din anul 1973. E un vin alb, de desert, dar are o culoare mai mult aurie cu denumirea de „Buket Moldavii”.
12. Se zice că vinăria se află acum pe locul unde câteva sute de ani în urmă era Marea Sarmară.
13. Un fapt destul de interesant, cel puțin mie mi s-a părut, toate magazinele de firmă ale vinăriei Mileștii Mici sunt aranjate în subsoluri, pentru că se conduc după principiul că în subsol, vinul se păstrează mai bine.
14. Pe aici a fost și Steve Seagal.
15. Vizita vinăriei, pentru cei care vor să o facă, costă de la 300 de lei, cu degustarea a trei tipuri de vin.
Și tare mi-a plăcut declarația directorului vinăriei când a anunțat că „aici transformă licoarea din bobița de struguri în vinurile Mileștii Mici”.
Cât privește cursa, a fost tare nostimă. Am avut 3 popasuri, ultimul fiind chiar și cu o degustare de vin alb, roșu și spumant și cu plăcințele.
O altă oprire a avut loc la sala cu „Colecția de aur” pe care am putut să o admirăm din plin.
Mi-au plăcut și străzile denumite după soiurile de vin: Cabernet, Sauvignon, Pinot, Aligote. Ceva neobișnuit. Și butoaiele aranjate gospodărește „pe străzi”, chiar dacă au mai mult rol estetic.
Mă așteptam să fie cu mult mai greu, dar am rezistat la cele 12 grade, doar în tricou. Și credeam că vom avea parte de mai multă umezeală și miros de vin. Dar nu a fost chiar așa. Plămânii au suportat destul de ușor aerul orașului subteran. Poate din acest motiv, am reușit să ajung a treia la final, după Constantin și Andrei. 😛
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Ghidului de Turism (sărbătorită la data de 21 februarie), Asociația Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din RM, Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din RM, Clubul Cicliştilor Amatori din RM, dau startul campaniei „Curse pentru mediu curat și turism responsabil”.
Astfel, la 21 februarie 2015, ghizi de turism, jurnaliști și cicliști sunt invitaţi la cursa de alergări și ciclism în orașul vinicol subteran „Mileștii Mici”.
Scopul campaniei este de a sensibiliza reprezentanții industriei turismului, jurnaliștii, cetățenii Republicii Moldova asupra modului sănătos de viață, promovând, în același timp, potențialul turistic al republicii.
Pentru a vă înscrie la cursă, vă rugăm să expediati la adresa ajmtem@yahoo.com urmatoarele date, cu menţiunea „Curse pentru mediu curat şi turism responsabil”:
Nume/Prenume
Instituţia
Date de contact Motivaţia de a participa la eveniment.
Locurile sunt limitate, de aceea, va fi aplicat principiul „Primul venit, primul servit!
Am reușit să merg chiar la premieră. Ce-i drept, pentru că am luat biletele cu o zi înainte. Nu știam că se poate și așa ceva, dar deja vă spun și vouă ;). Filmul urma să se înceapă la 18.30, dar nu a fost să fie așa, 18.47, după câteva minute de publicitate. Și bine că a fost așa, pentru că am întârziat și eu, și am reușit să scol de pe scaune jumătate de rând. În fine, asta e altă temă. Acum despre film.
1. Filmul e destul de bun. Dar cred că trebuie vizionat de acasă. Prea multe momente intime, care îți readuc aminte clipe speciale ce necesită priviri, dar nu hi-hi și ha-ha de la oameni inculți, să nu le spun altfel. Pentru că, chiar nu înțeleg cum poți să te „hlizești” în hohote atunci când urmărești o scenă plină de tandrețe și mai ales atunci când are loc acea primă apropiere trupească?
2. Sunt foarte multe scene cu umor, în doze bune. Îmi plac așa gen de relații, când iubești glumind, dar nu glumești iubind.
3. Spun că moldovenii nu sunt pregătiți pentru așa gen de filme erotice. Deși, eu mare erotism nu am văzut. Sânii goi, un funduleț de bărbat și „altfel de atingeri” pe unele părți ale corpului. Dacă nu ai cultură și nu ești ready pentru asta, stai acasă!!! Dar, de parcă, în dormitorul personal nu vezi și nu simți așa ceva?
4. Sunt scene intime pline de naturalețe. Chiar mi-e interesant de ce regizorul nu a încercat să prezinte corpul perfect al femeii? 😉
5. Cât privește scenariul filmului, așteptam finalul din carte, dar mă liniștesc cu gândul că va apărea și partea a doua, sau de ce nu o trilologie? 😉
6. Eroii- aleși destul de bine. În special Christian. 😉
7. Să fi fost eu regizorul, aș adăuga mai multe scene-detalii. Priviri, săruturi, picăturile de transpirație cum se preling pe corp, răsuflările, bătăile inimii, etc 😛
8. Și da, vrem nu vrem… dar sunt sigură, că fiecare dintre noi, ar vrea măcar odată să „viziteze” o astfel de Cameră Roșie. Dar, cu ambele roluri. 😉
Iată că în mai puțin de 12 ore vom păși într-un nou an, cel al caprei. Dacă va fi ca și cum sunt caprele, la fel de năzbâtioase, atunci se anunță un an vesel. 🙂 Și asta pare destul de intrigant. Eu sper ca 2015 să fie numai rău ca 2014, mai mult sau mai puțin, la unele capitole.
Tare aș mai vrea ca cei la care țin să se bucure de o sănătate tun și care să țină spitalele, medicamentele departe de ei.
Aș vrea să ajung la munte. Nu am fost niciodată, spre rușinea mea și tare vreau să inspir aerul de munte. Vreau să văd munții atât vara, cât și iarna cu zăpadă, să pot schia, să încerc măcar. 🙂
Aș vrea să ajung prin Spania. Să văd un El Clasico. Dar vrea să ajung acolo cu YooBee, să ne pierdem prin Barcelona sau Madrid pe vreo 3 zile măcar.
Și poate și prin Paris. Vreau să mă conving că într-adevăr e unul dintre cele mai romantice oraș din lume.
Vreau să zbor cu parapanta și cu balonul de aer cald deasupra Chișinăului. Dacă tot năzbâtii, năzbâtii să fie. 🙂
Campania „Presa nu urăște!”, inițiată de Centrul pentru Jurnalism Independent, este în toi!
În perioada 19 – 26 iunie 2015, 
Svetlana Catana's Blog 