Jurnalist, blogger, activist civic și mămică

Am fost măcar la unul… la „Fucking Amal”

Am reuşit! Am fost… măcar la unul. Vorbesc despre Festivalul Filmelor dedicate Drepturilor Omului care a avut loc în perioada 3-9 decembrie în Moldova.

Chiar de când citisem anunţul am zis că o să merg, măcar la unul, dar orele, servicul îmi tot dădeau bătăi de cap în privinţa timpului. Dar şi aşa, dorinţă să fie, că orice e posibil, aşa-i Bojika? 😉 „Nu există NU POT, există NU VREAU”.

Uite că miercuri am avut ocazia să merg. Am stabilit cu (scuzată-mi fie cacofonia) colega de serviciu să plec cu 15 minute mai devreme şi aşa a şi fost.

Am fugit repede spre microbuz. Am luat nici nu ştiu ce număr, dar mi-a zis că ajunge în apropiere de Codru, ca mai apoi să mă trezesc că ajunge în comuna Codru, dar nu la hotelul cu acelaşi nume. Bine, am ieşit şi cu o viteză nebună şi am luat-o pe Sfatul Ţării la vale… pe jos. Era deja fără 5 minute 18.00. Am întârziat doar 3 minute…

Dar ce văd??? La întrare feţe cunoscute. Participanţii de la trainingul de Coşniţa care stăteau şi aşteptau (deşi credeam că sunt deja în sală) … să intre, întrucât au fost anunţaţi că numai sunt bilete, nici locuri măcar în picioare prin sală. Bine că Maria (apropo, Mersi şi ei) nu ştiu ce făcuse că ni s-a permis să intrăm.

În seara respectivă se difuza un film suedez, realizat în 1998, dacă nu greşesc, dar care e destul de actual şi azi. Ideea pe care se concentrează acesta e respectatarea dreptului persoanelor de acelaşi sex ca să îşi poată afirma sentimentele.

Mi-a plăcut filmuleţul, nu doar că promovează acelaşi drept pe care am încercat să îl reflect şi eu în cadrul proiectului „Human rights on screen”, dar şi pentru faptul că e real, e actual şi e UMAN.

Păcat că au existat din aştia care au venit, au luat bilete, au ocupat scaune şi la doar nici 10 minute să iasă din sală şi să afirme cu voce tare şi îndignată „Filmul aista e un gon!”. Dar ce să-i faci? Oare la ce au venit? Dar şi aşa, sala era arhiplină, în raport cu prima zi a Festivalului. Semn bun, nu?

P.S. Doru Călmăţui mi-a schimbat părerea despre homosexuali. Deşi sunt sigură că el nu îşi prea aminteşte  disputa pe care am avut-o pe seama asta la sfârşitului lunii martie (în cadrul trainingului organizat de CTJM), oricum ţin să îi spun că a influenţat cât de cât opinia mea despre minorităţile sexuale.

Un răspuns

  1. Sabina

    Bravo, Luminiţa! Reuşeşti peste tot!!! Cât despre minorităţile sexuale – sunt şi ei oameni!

    10 decembrie 2010 la 8:51 pm

Lasă un comentariu